Dienstag, 5. Juli 2011

Nicola Guta Videos Youtube the best of Romania


Muzica de Nunta Nicolae Guta, pe numele sau adevarat, Nicolae Lingurar, este un cantaret de manele din Romania. A lucrat la Caile Ferate Romane Petrosani, facand parte dintr-o echipa formata numai din romi. Apoi a fost angajat la Regia Apelor din Petrosani, unde a lucrat 8 ani. Dupa Revolutie, Nicolae Guta a inceput sa cante, descoperindu-si vocatia pentru muzica de petrecere. Nicolae Guta a crescut intr-o familie din Livezeni, iar inaintea lui nimeni din casa n-a cantat. El insa crede ca a fost binecuvantat cu "harul si darul lui Dumnezeu", pe care l-a transmis fiicei sale, Nicoleta. A inceput sa cante dupa ureche, dar mai tarziu a studiat acordeonul la Scoala populara de Arta, vreme de un an si jumatate. S-a lansat la Timisoara, a cantat la Petrosani, in restaurante, iar astazi este printre cei mai cunoscuti cantareti de manele din Romania. Muzica sa se asculta chiar si peste hotare. Unul dintre fratii lui a ajuns cunoscut in Valea Jiului, dar nu pentru muzica, ci pentru afacerile cu fier vechi. La fel ca Nicolae, Samir si-a construit o vila imensa in localitatea Iscroni.Manelistul are doua fete si doi baieti: Nicoleta, Marian, Dana si Nicu. Nicolae Guţă, pe numele său adevărat Nicolae Linguraru (n. 3 decembrie 1967, Aninoasa, judeţul Hunedoara), este unul dintre cei mai cunoscuţi cântăreţi şi compozitori români de manele, ca origine etnică fiind rom. Numele său de scenă mai apare scris ca Nicolae Gutsa (transliterare) în cazul publicului nevorbitor de limba română. A debutat discografic în 1992, bucurându-se de aprecierea publicului mare numai în ultimii ani 1990. Repertoriul său este impresionant ca vastite şi prin diversitatea stilistică. Cântăreţul a abordat mai întâi genul lăutăresc (fiind apreciat de criticii străini ca un exponent al muzicii de jazz ţigănesc contemporane). Din anul 1998, muzica lui Guţă foloseşte tot mai frecvent ritmul de manea, interpretul devenind unul dintre principalii promotori ai genului. Se va autointitula „regele manelelor” în 2004. Manelele create de Guţă îmbină elemente de muzică lăutărească cu influenţe din genurile pop şi hip hop. Printre cele mai mari succese ale sale se numără piesele „Dintr-o mie de femei” şi „Aş renunţa”. În România nu există o critică muzicală care să fi comentat prestaţia cântăreţului. Spre deosebire de poziţiile favorabile ale recenzenţilor de peste hotare, numeroşi intelectuali şi jurnalişti români îi acuză sever producţiile. Guţă este privit de către publicul neascultător de manele drept o emblemă a genului; de aceea, reproşurile ce i s-au adus sunt în esenţă cele primite şi de alţi interpreţi de manele. Astfel, cântăreţului îi sunt imputate vulgaritatea limbajului şi concepţia muzicală modestă. În cazul preluărilor de piese de la muzicieni străini (cu noi texte în limba română şi cu numeroase diferenţe de stil interpretativ), Guţă este tot mai frecvent acuzat de plagiat, cu toate că nu există dovada însuşirii pieselor de către acesta. Primii ani. Debutul S-a născut în Aninoasa, judeţul Hunedoara, într-o familie săracă cu mulţi copii. Părinţii au murit amândoi timpuriu. Mama era o ghicitoare cunoscută în Petroşani ca Maria Ghicitoarea; cântăreţul şi-o aminteşte „foarte credincioasă” şi consideră că „a făcut multor oameni bine". Într-o ediţie din 2009 a emisiunii de divertisment Apropo TV (postul ProTV), Guţă a povestit că tatăl său a câştigat o mică avere prin bişniţa cu săpunuri aduse de peste graniţă. Fraţii lui Nicolae, Ori şi Samir, l-au sprijinit în cariera sa; drept răsplată, câteva cântece ale cântăreţului conţin dedicaţii adresate lor (de exemplu, „Dacă ai pe lume fraţi”). Numele celorlalţi fraţi ai lui sunt amintite în dedicaţia piesei „Doamne, dacă n-aş avea copii”: Ilie, Silvia, Doina şi Lucreţia. Tânărul Nicolae a lucrat la Căile Ferate Române Petroşani, făcând parte dintr-o echipă formată numai din romi. „Am lucrat la târnăcop şi lopată. Noi, romii, le avem mai greu cu şcoala. Avem mai mult şcoala vieţii”, declara cântăreţul mai târziu. După ce toţi membrii echipei au fost concediaţi, s-a angajat la Regia Apelor din Petroşani, unde a fost ajutat de un maistru să obţină calificarea de sudor-instalator. Acolo a lucrat timp de opt ani. A început să cânte din jurul vârstei de opt ani, remarcându-se la spectacolele pionerieşti din Petroşani. După decembrie 1989, a cântat muzică de petrecere în restaurante şi localuri din Timişoara şi Petroşani, la diferite aniversări sau nunţi. Guţă a studiat vreme de un an şi jumătate acordeonul la Şcoala Populară de Artă (poate fi văzut cântând la acest instrument în videoclipurile pieselor de mai târziu, „Gigolo” şi „Locul unu”). În anul 1992 şi-a lansat primul album. Cariera muzicală Etapa lăutărească Numărându-se între primii lăutari apăruţi în România după 1989, Guţă a participat activ la modelarea genului manele, la acea vreme doar o ramură a muzicii lăutăreşti. Într-o primă perioadă (până în anul 1998), Guţă nu a folosit ritmul de manea, experimentând în schimb cu timbre moderne (chitară electrică, sintetizator) asupra muzicii lăutăreşti bănăţene, imprimându-i astfel un colorit pe care-l va întrebuinţa şi mai târziu în manele. Cântăreţul îşi aminteşte: „Lăutarii râdeau la început de instrumentele astea, orga şi chitara electronică, cu care cântau românii. Pe acestea le foloseşte azi maneaua cântată de ţigani.” Piesele timpurii semnate de Nicolae Guţă folosesc o orchestră acustică (singurele „licenţe” fiind chitara electrică şi sintetizatorul), împrumutând sonorităţi din muzica uşoară a anilor 1980 (sintetizatorul, în special pe discurile Volumul 2 şi Volumul 3). Orchestra se va menţine în această formă de-a lungul acestei prime etape, doar cu mici variaţii (lipsa viorii de pe Volumul 2 sau a acordeonului de pe Iar îi nuntă mare-n sat). Stilul puternic ornamentat al interpretării lui Guţă este pus în lumină de piesele doinite. Încă din primele înregistrări se recunoaşte un alt element specific al cântatului său: scat-ul (cântatul pe silabe fanteziste, lipsite de sens) rapid în manieră staccato. Guţă se declară compozitorul tuturor pieselor apărute în această perioadă. Încadrarea stilistică a muzicii din această etapă reuneşte mai multe rezultate, aparent contradictorii, care în fapt subliniază legătura dintre jazz şi muzica populară. Astfel, după modelele aplicate de folcloristica românească, muzica aparţine genului lăutăresc (în fapt, muzică populară a romilor din România). Însă puternica asemănare ritmică dintre unele dansuri româneşti rapide şi swing jazz a permis o paralelă cu subgenul jazz ţigănesc, venită din partea criticilor occidentali.[8][9] În plus, acompaniamentul de chitară electrică (sau sintetizator ce sugerează o chitară) aminteşte îndeaproape de execuţia la pompe din acelaşi subgen; există şi alte elemente care legitimează această încadrare stilistică. De aceea, convenim ca în toate articolele despre Nicolae Guţă să facem referire la acele dansuri rapide, contratimpate, prin eticheta „jazz ţigănesc”; celelalte piese vor fi numite „lăutăreşti”. Textele pieselor păstrează influenţe mari din muzică populară (tematica: dificultăţile vieţii, dragostea problematică, munca asiduă). Uneori, se cântă şi în limba romani (ţigăneşte). Videoclipurile sunt realizate cu puţine tăieturi de montaj, muzicienii mimând cântatul. Se filmează scene cu dansatori, în aer liber (pentru albumul video Iar îi nuntă mare-n sat, 1997).

Nicolae Guta einer der Berühmtesten rumänischen Manele Sänger. Bekannt ist er auch für die riesen Partys wenn er auftritt. Nicolae Guta ist heute weit über die Landesgrenzen Rumäniens hinaus bekannt und auf vielen Bühnen dieser Welt bekannt.

      






















Der rumänische Balkanpop machte Musik mit südosteuropäischen Einflüssen endgültig für ein breiteres Publikum in Europa salonfähig. Im Soge der Manele Wegbereiter erreichte inzwischen die Manelewelle die internationale Anerkennung.

Rumänien hat musikalisch noch weit mehr zu bieten Musik, Mode oder Kunst sei nur nebenher erwähnt. Dass die rumänische Hauptstadt eine vitale Maneleszene hat wollen bis heute viele nicht wahrhaben. Bei den Kids in den Clubs zerstreuen diese Songs unser Bild von der rumänischen Musik.

Sonntag, 3. Juli 2011